Unchilor, sărut mâna, bă! (Aşa m-a învăţat mătuşa care m-a crescut: politicos). Aflaţi despre mine că sunt un motan bătrân, dar craiovean, care, la fel ca unii dintre angajaţii instituţiilor de stat, fac tot posibilul să nu fac nimic (şi asta mă oboseşte îngrozitor).
Am copilărit în Craioviţa Veche. Minunate zile: mătuşa îmi spunea povestea lui Moş Gună, iar dincolo de gard copiii jucau „Ţările“. Era unul, Clari, care, când arunca mingea pe spate, striga: „America Vespuci!“. Grozavă ţară, zicea mătuşa (acolo nu trebuia să aştepţi zece ani până să-ţi pună telefon)! Eu însă n-am ieşit niciodată din oraş, deşi ocazii am avut, chiar zilele trecute câţiva prieteni au pornit spre Cârcea, auzind că primăria de acolo va încasa chiria de la hipermarketurile din marginea de est a Craiovei.
După ce mătuşa s-a mutat la bloc şi am rămas pe străzi, am trecut prin clipe grele. Mi se părea că m-am ratat
, ca s-o spun pe-a dreaptă! Dar Dumnezeu m-a ajutat, m-am aciuat la oamenii ăştia şi îmi place aici, mai ales când discută politică, sub nuc. Sau seara, când se uită la televizor (la ăia care vor să mai fie parlamentari) şi spun povestea cu gâştele care urcau în dud, pe scară. Şi râd. Sau alta, tot cu gâşte, care mâncaseră fructele din vişinată şi stăpânu’ lor, crezându-le moarte, le-a jumulit, ca să umple pernele, apoi le-a aruncat peste gard şi cum se plimbau ele mahmure, în pielea goală, pe uliţă, mai târziu. Ca să nu mai zic de bancul ăla cu doi purcei care înfulecau rahaţii găsiţi în drum. Şi, la un moment dat, unul zice: „Hai, bă, că m-am săturat!“, iar celălalt: „Numai pe-ăsta, că are sâmburi de cireşe!“. Nu pricep ce legătură e între sâmburii ăia şi un nou mandat de senator, tot aşa cum în zadar îi scanez pe Tăriceanu şi Băsescu, atunci când tanti Marta spune: „Ăştia iar au ceva pe coadă!“. În schimb, înţeleg că hotărârea Sfântului Sinod de a permite preoţilor să candideze la funcţia de consilier local ar putea fi numită Lăsatu’ Secolului, dacă veacul n-ar fi abia la început.
Bă unchilor (Sărut mâna!), pare că alde matale o să vă încăieraţi pentru încă un mandat de patru ani în fruntea primăriei, iar craiovenii vor fi puşi în faţa unei dileme de genul celei a lui dom’ Puiu: „Cum se spune corect: Iran sau Irak“?, căci principalii responsabili pentru cele realizate sau nerealizate din 2004 încoace sunt şi principalii candidaţi (alte partide lasă impresia că dorm în post. În Postul Paştelui. Cu PNL-ul, care ba-l exclude pe unchiu’ ăsta, Groza, ba îl cheamă înapoi, pe motiv că a crescut ca Greuceanu în sondaje, nu te plictiseşti niciodată, că era să mă exprim!).
Oamenii vă vor răsplăti (eu vă mulţumesc chiar şi în engleză, cum m-a învăţat dom’ Luigi: „Sanchiu!“) sau vă vor penaliza la vot. Până la alegeri, unii ar vrea să n-avem omizi, ca anul trecut („Am fost la frizer şi i s-a blocat maşina ăluia“, zicea dom’ Babi, adăugând: „Înainte se stropea strada cu apă curată, nici nu era nevoie de dero! Comunism serios, nu ca ăsta de-l faceţi voi acum!“). După alegeri, mă tem că ne vom uita lung la viaţa economică a urbei, ca Văsălie la ţestoasă, când l-a întrebat unu’: „Ce e asta, mă?“. Şi s-a mai uitat el, cale de un parastas, vorba domnului Babi (vreo şase săptămâni), timp în care broasca s-a mişcat câţiva centimetri. Apoi a concluzionat: „Asta ori e ceva, ori mere undeva, mă!“. (Unchiul Petre Gigea Gorun poate va consemna într-o carte privirea asta a noastră, cititori sunt, unii chiar profesionişti. La Regia de Apă, de exemplu. Ooops! Mi-a scăpat! Sărut mâna!)
