Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Bătălia pe Micul Stambul

Edilii din provincie au ajuns să dea ca exemplu negativ Capitala

Gunoaie menajere, praf, aglomeraţie şi întuneric. Aşa arată Bucureştii din zorii zilei până la apusul soarelui. Noaptea dai de promiscuitate, chiar şi în centrul oraşului, şi de angajaţi ai firmelor de salubritate care spală maşini, pentru câteva zeci de mii de lei vechi, cu apa din cisternele ieşite „pe traseu" să ude spaţiile verzi.

La 18 ani de la schimbarea regimului, capitala României aduce a suburbie turcească. Lipsesc minaretele moscheilor şi mirosul de carne prăjită de oaie. Bazare ad hoc avem, amatori de chilipiruri, ­aşijderea.
Lumea s-a resemnat şi ia lucrurile aşa cum sunt. Şoferii nu se mai enervează în ambuteiajele cotidiene. Ei preferă să citească ziare.

Şcolarii şi pensionarii trec liniştiţi prin vijeliile de praf stârnite de măturătorii care ies la muncă după-amiaza. Domni şi doamne, îmbrăcaţi la patru ace, pomădaţi şi cu pantofii lustruiţi, ocolesc impasibili craterele din trotuarele „eviscerate" de gospodarul general Adriean Videanu.

Nimeni nu pare deranjat de zgomotul infernal produs
în toiul zilei de muncitorii dotaţi cu picamăre. Ici-colo, câte un „Dorel", vegheat de maiştri şcoliţi pe şantiere ceauşiste, tolăniţi pe iarbă, taie cablurile de electricitate şi aruncă în haos intersecţia.

Pe un astfel de oraş se bat candidaţii la Primăria Generală. Atâţia câţi s-au anunţat până acum. Marian Vanghelie (PSD), Ludovic Orban (PNL), Cozmin Guşă, (PIN) şi Codrin Ştefănescu (PC) s-au aliniat deja la start. Unii dintre ei, cum este primarul sectorului 5, au început mai de mult să-şi facă încălzirea pentru alegeri.
PD-L, care conduce administraţia, mai aşteaptă cu desemnarea propriului candidat.

Democrat-liberalii au o problemă de credibilitate, după opt ani în care oraşul nu a beneficiat de aproape nimic din ceea ce au clamat în campaniile electorale. Afacerea cu borduri importate din China şi răscolirea arterelor principale de circulaţie au întins la maximum nervii bucureştenilor.

Până şi edilii din provincie au ajuns să dea ca exemplu negativ Capitala, punând ceea ce se întâmplă aici în antiteză cu realizările lor.

Surprinzător, şi alarmant totodată, este că nici acum aspiranţii la demnitatea ocupată cândva de Pache Protopopescu nu vin cu programe concrete de reabilitare a urbei. Conu` Pache a reuşit în numai trei ani (1888-1891) să transforme Capitala într-un oraş modern – a mărit lungimea reţelei stradale şi a celei de canalizare, a pavat drumuri cu piatră cubică şi a construit 28 de şcoli şi Liceul „Gheorghe Lazăr".

În zilele noastre, aproape două decenii de asfaltări s-au dovedit insuficiente pentru a scăpa de gropi. În schimb, avem parte în continuare de mobilizări şi discursuri caragialeşti. Dovadă că la români încă mai ţine acest gen de a face politică!