Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Prima Casa... de melc

Doar sase dosare de creditare prin acest program erau finalizate saptamana trecuta

Bancile nu se grabesc sa semneze conventiile cu Guvernul in cazul programului Prima Casa, iar cele care l-au semnat nu prea incheie contracte. La sfarsitul saptamanii trecute, la Fondul de Garantare ajunsesera doar sase dosare pentru aprobare. Chiar daca exista o cerere mare din partea populatiei, cel mai probabil programul va demara, efectiv, luna viitoare.
Declaratiile optimiste ale reprezentantilor Guvernului de la lansarea programului Prima Casa nu se adeveresc. Doar sase banci
au anuntat semnarea conventiei, iar numarul de dosare trimise spre aprobare la Fondul National de Garanatre a ajuns tot la sase. "La noi ajung dosarele pregatite de la banca. Bancile care au semnat conventiile cu noi stiu ce cereri au. Dar am informatii de la oamenii mei din teritoriu ca sunt destul de multe comenzi la Oradea, Cluj
sau Suceava. Saptamana viitoare (n.r. - aceasta) vor veni mai multe si la noi. Acum sunt sase cereri depuse la noi", ne-a declarat Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM
. Practic, bancherii nu se grabesc sa faca noi pasi in cadrul acestui program, din cauza neclaritatilor. "Bancile sunt atente, pentru ca isi asuma responsabilitatea pe 30 de ani. Si chiar si cele care au semnat trebuie sa-si faca procedurile interne", spune Saramet, precizand faptul ca "daca unui bancher i se pare ca o virgula nu este bine pusa vine si intreaba. Dupa ce intreaba se duce si raporteaza la presedinte si spune unde a convenit sa puna virgula. Nu-i putem presa pe bancheri sa semneze asa, cand vrem noi". De cealalta parte, bancile acuza o serie de deficiente la nivelul comunicarii si chiar incalcari ale normelor de creditare. "Noi am participat la o ofertare si nu am primit un raspuns, o scrisoare prin care sa fim informati oficial ca am fost acceptati in program", spune Adrian Chichita, directorul general adjunct al OTP Bank Romania.
Guvernul s-a grabit, insa, cu programul intrucat asupra lui planau o serie de incertitudini, iar o demarare intarziata i-ar fi "sifonat" imaginea. Asa se face ca nici nu s-a mai asteptat armonizarea legislatiei cu cea din domeniul creditarii. "Conform regulamentului BNR, avansul minim care trebuie platit la un credit este mai mare de 5%. Daca dau un credit cu avans de 5% incalc regulamentul BNR. Nu stiu daca BNR va modifica maine sau peste o saptamana regulamentul", spune Adrian Chichita.
Imprumuturi peste o luna
Reprezentantul OTP ne-a declarat ca banca va anunta incheierea conventiei zilele urmatoare si va acorda credite peste doua saptamani. BCR, cea mai mare banca din sistem, nu a semnat conventia, iar reprezentantii bancii s-au multumit sa precizeze doar ca aceasta va fi semnata, fara a da mai multe amanunte. Adrian Chichita este de parere ca toate cele 20 de banci vor semna, pentru a nu le fi afectata imaginea. In ceea ce priveste demararea efectiva a creditarii, oficialul OTP Bank este de parere ca aceasta se va petrece incepand de luna viiitoare.
Cererea la nivelul populatiei este foarte mare. Anca Bidian, presedinte al brokerului de credite Kiwi Finance, ne-a declarat ca a primit pana acum aproape 200 de solicitari, dintre care 80% venite in ultima saptamana, iar premierul Emil Boc vorbea de 10.000 la nivelul intregii tari. Totodata clientii
sunt instiintati ca vor trebui in continuare sa in­deplineasca conditii de venit, comportament bun
de plata, precum si alte elemente de scoring specifice fiecarei banci in parte. Pana in prezent au fost semnate conventii doar de bancile BRD, Alpha Bank, Banca Transilvania, Banca Romaneasca, CEC Bank si ATE Bank.

Blog Archive

Livescore Basebal: Prima Casa... de melc
Livescore Basebal: Prima Casa... de melc
Livescore Basebal: Prima Casa... de melc
Livescore Basebal: Prima Casa... de melc