Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Reacţiile oamenilor din fotbal faţă de manifestările suporterilor timişoreni

FC Timişoara a fost depunctată oficial de Comitetul Executiv al Federaţiei cu 6 puncte şi riscă să ajungă în Liga a doua. Pentru a-şi apăra echipa, suporterii timişoreni au manifestat pe străzile oraşului. Reacţiile oamenilor din fotbal nu au întârziat să apară la Realitatea TV.
"E foarte rău ce se întâmplă în Timişoara, principalul vinovat este Marian Iancu. El continuă dezinformarea şi continuă să mintă. Suporterii nu au nicio vină. Iancu a pierdut litigiul de două ori, dar nu recunoaşte", a afirmat Claudio Zambon.
"Adalbert Kassai şi Mircea Sandu au emis documente care l-au favorizat pe Zambon, iar eu am depus memorii şi notificări la Mircea Sandu să ia măsuri, să analizeze acel document
care s-a emis în fals, care-i dă dreptate lui Zambon, sub antetul FRF şi sub semnătura lui Kassai. De doi ani de zile mă rog de ei să facă ceva şi de doi ani eu şi Timişoara suntem cei care suferă", a declarat Marian Iancu.
"Protestul suporterilor este justificat, legitim. Conform regulamentelor în vigoare, deciziile trebuie respectate, deşi ele impun o judecată strâmbă, nedreaptă, care s-a luat împotriva Politehnicii Timişoara. Este împotriva logicii, împotriva moralei că Poli a fost delapidată, este dreptul ei istoric. Cu toate acestea nu există decât o singură şansă: Marian iancu să negocieze cu domnul Zambon recâştigea brandului Politehnica Timişoara", a declarat antrenorul emerit Jackie Ionescu.
"Marian Iancu are în prezent nişte oameni incompetenţi, care lucrează pentru el, nişte servitori care-l sună din 5 în 5 minute să-i spună ce se întâmplă la club. Oamenii ăştia nu au fost anagajaţi să apere clubul, pentru că dacă se luptau ar fi trebuit să apere culorile clubului, şi astfel nu s-ar mai fi ajuns aici. Din moment ce FRF a anunţat Timişoara să ia măsuri din timp pentru a preveni această decizie luată acum, eu cred că s-a vrut să se ajungă aici. Cu FIFA şi UEFA nu se joacă nimeni", a declarat Ionel Ganea.
Comitetul Executiv al FRF a decis, joi, să pună în aplicare decizia TAS referitoare la clubul FC Timişoara, hotărâre în urma căreia gruparea bănăţeană va fi penalizată cu şase puncte. FC Timişoara a fost sancţionată pentru că nu a executat punctul 3 din hotărârea TAS, pronunţată la 25 aprilie 2008, referitor la interdicţia de a folosi culoarea violet, iar cele 6 puncte vor fi scăzute din totalul obţinut până în prezent de FC Timişoara în actuala ediţie a Ligii I. În cazul în care bănăţenii nu vor pune în aplicare decizia CEx, FRF va pronunţa o sancţiune corespunzătoare, care poate merge până la excludere.
Ionel Ganea s-a arătat afectat de decizia TAS dictată împotriva echipei FC Timişoara: "Regret foarte mult ce s-a întâmplat cu Timişoara. Echipa era pe un drum bun. Prin această decizie a fost furată munca jucătorilor. Este dureros să munceşti, să faci puncte şi să-ţi fie luate înapoi. Totuşi, dacă FRF nu punea în aplicarea decizia TAS, putea suferi tot fotbalul românesc din acestă cauză".

Blog Archive

Livescore Basebal: Reacţiile oamenilor din fotbal faţă de manifestările suporterilor timişoreni
Livescore Basebal: Reacţiile oamenilor din fotbal faţă de manifestările suporterilor timişoreni
Livescore Basebal: Reacţiile oamenilor din fotbal faţă de manifestările suporterilor timişoreni
Livescore Basebal: Reacţiile oamenilor din fotbal faţă de manifestările suporterilor timişoreni