Piata industriala a stagnat în cursul anului 2008, piata rezidentiala a scazut, iar piata de birouri a crescut, însa si aici cresterea nu a fost conform asteptarilor, au declarat consultantii companiei Cushman&Wakefield, citati de NewsIn. Mai mult, acestia spun ca în 2009 toate domeniile imobiliare vor cunoaste o descrestere. „Scenariul va fi urmatorul: credite mai putine, prin urmare se vor cumpara mai putine case
, mobila, electrocasnicele se vor vinde mai putin, companiile nu se vor mai dezvolta, se va închiria mai putin. Rezulta astfel un “efect de cascada”, un lant de descresteri generat de o situatie economica fara cresteri. Lipsa creditului va genera scaderi sau plafonari în economie, iar sectoarele conexe vor fi afectate” a declarat Razvan Gheorghe, Partener Managing Director al Cushman & Wakefield. Acesta sustine ca în conditiile crizei financiare
, vor exista si numeroase concedieri. „Estimarea mea este ca procentul de concedieri va ajunge la aproximativ 10% din populatia activa”, a adaugat reprezentantul Cushman. Razvan Gheorghe considera ca lipsa creditelor, marirea gradului de risc al investitiilor si timpul de dezvoltare pentru un proiect sau pentru o investitie, care va fi mai lung, vor avea efecte negative pe care le vor resimti dezvoltatorii pe fondul crizei. „Economia va fi în descrestere si probabil vom asista si la falimente în sectorul imobiliar
. Consider ca sectorul cel mai afectat va fi rezidentialul”, mai spune analistul imobiliar.
TVA la tranzactiile imobiliare
ale persoanelor fizice
Persoanele fizice care vor efectua tranzactii imobiliare în scopuri comerciale vor achita si taxa pe valoarea adaugata de 19%, iar câstigurile obtinute din astfel de operatiuni, indiferent de cine sunt efectuate, vor fi impozitate cu 16%, la nivelul cotei unice de impozitare, potrivit Mediafax.
Pentru tranzactiile imobiliare care nu au un scop comercial
va fi mentinut actualul sistem de impozitare, conform programului de guvernare PDL-PSD. Introducerea taxei figura si în varianta intermediara a programului de guvernare. Nici atunci si nici acum nu este indicata data de la care noile impozite vor fi introduse. Persoanele fizice platesc, din 2007, cote diferentiate de impozit pentru veniturile obtinute din tranzactii imobiliare, în functie de valoarea proprietatii si de intervalul în care este detinut imobilul.
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Blog Archive
-
▼
2009
(157)
- ► septembrie (20)
-
▼
iulie
(35)
- Balonul imobiliar se dezumfla. In 2009 vor avea lo...
- Fitch a coborat cu o treapta ratingul E.ON, ca urm...
- Rompetrol reduce preţul benzinei şi al motorinei c...
- Rompetrol va ieftini de marţi motorina cu 8 bani ş...
- Autoritatile de la Tokyo se tem ca recesiunea va f...
- Alro Slatina ia în calcul reducerea cu 50% a produ...
- UE ar putea fi afectată de conflictul dintre Ucrai...
- România şi criza economică în 2009
- China coboară dobânda cheie pentru a cincea oară î...
- Leul câştigă peste doi bani în deschidere, până la...
- Părinţii lui Emil Boc îi doresc "să fie bărbat" în...
- Preţul barilului de petrol trece de 47 de dolari
- Dolarul s-a depreciat faţă de euro şi yen, în cont...
- Bursele asiatice, în creştere după ce Casa Albă a ...
- Premiul cel mare la tragerea Loto 6/49 a fost câşt...
- Exporturile in afara UE au scazut cu 52,6%
- SIAB-ul, anulat de criză
- Gazprom ia in calcul o scadere cu 30% a pretului g...
- Cursul, aproape de 4 lei/euro
- Ford cere ajutor statului român
- Sandu despre Marian Iancu: "Penalul vorbeşte ca un...
- Protest incendiar în fotbal. Peste o mie de suport...
- Becali: "Mi se rupe p, puncte-puncte, de DNA"
- 53 de selectionate pentru 13 locuri la CM
- Kassai: "Nu am făcut nimic fraudulos!"
- Iancu ameninţă: "Luni voi desfiinţa FRF-ul!"
- Reacţiile oamenilor din fotbal faţă de manifestări...
- Bogdan Stelea: "Dacă sunt probe, să se desfiinţeze...
- Timişoara, executată
- Patronii din Liga I se unesc împotriva lui Mircea ...
- Ogăraru recunoaşte: "Dacă eram titular la Ajax, nu...
- Ciclistul Ian Hibell, ucis intr-un accident de masina
- Roger Federer, către al cincilea succes consecutiv...
- Bănel Nicoliţă s-a accidentat şi nu va putea evolu...
- Pe sârmă spre Africa de Sud
Livescore Basebal: Balonul imobiliar se dezumfla. In 2009 vor avea loc descresteri pe toate segmentele
Livescore Basebal: Balonul imobiliar se dezumfla. In 2009 vor avea loc descresteri pe toate segmentele
Livescore Basebal: Balonul imobiliar se dezumfla. In 2009 vor avea loc descresteri pe toate segmentele