Piata industriala a stagnat în cursul anului 2008, piata rezidentiala a scazut, iar piata de birouri a crescut, însa si aici cresterea nu a fost conform asteptarilor, au declarat consultantii companiei Cushman&Wakefield, citati de NewsIn. Mai mult, acestia spun ca în 2009 toate domeniile imobiliare vor cunoaste o descrestere. „Scenariul va fi urmatorul: credite mai putine, prin urmare se vor cumpara mai putine case
, mobila, electrocasnicele se vor vinde mai putin, companiile nu se vor mai dezvolta, se va închiria mai putin. Rezulta astfel un “efect de cascada”, un lant de descresteri generat de o situatie economica fara cresteri. Lipsa creditului va genera scaderi sau plafonari în economie, iar sectoarele conexe vor fi afectate” a declarat Razvan Gheorghe, Partener Managing Director al Cushman & Wakefield. Acesta sustine ca în conditiile crizei financiare
, vor exista si numeroase concedieri. „Estimarea mea este ca procentul de concedieri va ajunge la aproximativ 10% din populatia activa”, a adaugat reprezentantul Cushman. Razvan Gheorghe considera ca lipsa creditelor, marirea gradului de risc al investitiilor si timpul de dezvoltare pentru un proiect sau pentru o investitie, care va fi mai lung, vor avea efecte negative pe care le vor resimti dezvoltatorii pe fondul crizei. „Economia va fi în descrestere si probabil vom asista si la falimente în sectorul imobiliar
. Consider ca sectorul cel mai afectat va fi rezidentialul”, mai spune analistul imobiliar.
TVA la tranzactiile imobiliare
ale persoanelor fizice
Persoanele fizice care vor efectua tranzactii imobiliare în scopuri comerciale vor achita si taxa pe valoarea adaugata de 19%, iar câstigurile obtinute din astfel de operatiuni, indiferent de cine sunt efectuate, vor fi impozitate cu 16%, la nivelul cotei unice de impozitare, potrivit Mediafax.
Pentru tranzactiile imobiliare care nu au un scop comercial
va fi mentinut actualul sistem de impozitare, conform programului de guvernare PDL-PSD. Introducerea taxei figura si în varianta intermediara a programului de guvernare. Nici atunci si nici acum nu este indicata data de la care noile impozite vor fi introduse. Persoanele fizice platesc, din 2007, cote diferentiate de impozit pentru veniturile obtinute din tranzactii imobiliare, în functie de valoarea proprietatii si de intervalul în care este detinut imobilul.
genţia de evaluare financiară Fitch a coborat ratingul pentru credite pe termen lung al grupului german de utilităţi E.ON AG, de la "A plus
" la "A", ca urmare a majorării semnificative a datoriei companiei in acest an, potrivit unui comunicat al agenţiei, citat de NewsIn.
Fitch a confirmat, totodată, ratingul "F1" pentru credite pe termen scurt şi a revizuit perspectiva ratingului pentru credite pe termen lung de la "negativă" la "stabilă".
Retrogradarea reflectă majorarea substanţială a datoriei brute a E.ON in 2008, care s-a accelerat in trimestrul al doilea şi al treilea, ca şi inrăutăţirea condiţiilor pe piaţa germană de electricitate şi de gaze naturale, in contextul unei economii
in recesiune.
In trimestrul al treilea al acestui an, datoria brută a E.ON a crescut la 36,1 miliarde euro, comparativ cu 21,5 miliarde euro la finalul anului trecut, după ce grupul a contractat credite de 11,7 miliarde euro
ca să finanţeze investiţiile, plata dividendelor, un program
de răscumpărare de acţiuni, precum şi consolidarea unor active legate de Viesgo/Endesa.
E.ON are afaceri de distribuţie de gaze
şi electricitate pe piaţa romanească prin subsidiarele E.ON Gaz Romania şi E.ON Moldova Distrbuţie.

ompetrol a anunţat că va reduce, de marţi, preţul benzinei, cu trei bani pe litru, iar cele pentru motorină cu opt bani pe litru. Preţul carburanţilor comercializaţi în staţiile Rompetrol pot varia cu +/- 5%, faţă de preţurile de referinţă. Benzina
Premium Euro 4 va costa
2,91 lei
/litru, iar sortimentele Efix 95 şi Euro
Super 98 fără plumb vor putea fi achiziţionate la preţuri de 2,96 lei/litru, respectiv 3,59 lei/litru.
Preţul pentru motorina Efix Diesel va fi redus la 3,35 lei/litru, iar sortimentul Super Euro 5 va costa 3,64 lei/litru.
Rompetrol a modificat ultima oară preţurile la carburanţi săptămâna trecută, când compania a redus cu cinci bani preţul pe litrul de benzină şi cu şase bani la litrul de motorină.

Compania Rompetrol deţinută de KazMunaiGaz din Kazakhstan, va ieftini
de marţi preţurile de referinţă la motorină cu 8 bani şi la benzină cu 3 bani/litru, potrivit datelor comunicate luni de companie.
Astfel, preţul de referinţă al motorinei Efix Diesel este mai ieftin cu 8 bani/litru şi costă 3,35 lei, iar cel al motorinei Super Euro
5 este 3,64 lei
/litru.
Totodată, benzina
s-a ieftinit şi ea cu 3 bani/litru. Preţul de referinţă al benzinei Premium E4 este 2,91 lei, cel al benzinei Efix 95 (Euro 4) este 2,96, în timp ce preţul de referinţă al litrului de benzină Euro Super 98 Fără Plumb este 3,59.
Rompetrol a modificat ultima dată preţurile de referinţă ale carburanţilor la 17 decembrie, când a ieftinit benzina cu 5 bani şi motorina cu 6 bani/litru.
De asemenea, şi compania Petrom controlată de grupul austriac OMV a scăzut preţurile la carburanţi, începând de luni, ora 12:00, cu 8 bani la motorină şi cu 3 bani la benzină.

aponia, care se confrunta deja cu multiple si grave probleme economice, se teme de o recesiune mai adanca si mai de durata decat se estima. Autoritatile de la Tokyo sunt ingrijorate ca situatia s-ar putea inrautati in contextul in care perspectivele la nivel global devin cu fiecare zi mai sumbre, informeaza The Money Channel. Ministerul de finante de la Tokyo a anuntat o prabusire fara precedent a exporturilor in noiembrie, ca urmare a scaderii dramatice a cererii in Statele Unite, Europa si China. La acest tablou intunecat si-a adaugat o puternica tusa producatorul auto Toyota, cea mai importanta companie nipona si al doilea fabricant de masini la novel mondial.
Grupul se asteapta in 2009 la prima
pierdere operationala din ultimii 71 de ani. Toyota si-a coborat si estimarile cu privire la profitul net cu 91%. In consecinta, au fost reduse numarul contractelor de munca si productia. Honda Motor si-a redus, de asemenea, estimarile de profit, dupa ce yenul s-a apreciat cu 25% in fata dolarului
.
Piata nipona nu a mai reactionat ca de obicei la noua reducere de catre Banca
Japoniei a dobanzii cheie si nici la aprobarea, in Statele Unite, a ajutorului pentru General Motors si Chrysler.
Directorul general al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, a tras din nou semnalul de alarma: este nevoie de planuri de relansare economica mult mai ambitioase, altfel previziunile pentru lunile care vin vor deveni din ce in ce mai sumbre, a avertizat Strauss-Kahn.
Spania, si ea in recesiune, se teme la randul ei de ce e mai rau: piata interbancara nu functioneaza si de-aici un adevarat cerc vicios, spune guvernatorul bancii
nationale. Taboul pe care-l descrie este cvasi-general: bancile
nu mai imprumuta, consumatorii nu mai consuma, antreprenorii nu mai castiga, iar investitorii nu mai investesc.

lro Slatina, cel mai mare producator de aluminiu din Europa Centrala si de Est, ia in calcul scaderea productiei si a numarului de angajati ca urmare a inrautatirii dramatice a conditiilor de pe pietele internationale.
Din cauza reducerii pretului aluminiului, care a scazut cu peste 50% de la mijlocul lui iulie 2008 si pana acum, Vimetco NV, compania-mama a Alro Slatina, a recomandat, la sedinta Consiliului de Administratie de la sfarsitul saptamanii trecute, sa fie operate noi scaderi ale productiei la Alro SA si sa se diminueze numarul de angajati.
Aceasta recomandare vine ca urmare a unei analize generale a operatiunilor globale ale Vimetco.
Reducerea productiei, care ar putea fi luata saptamana aceasta, ar putea fi de pana la 50%.
De asemenea, anul viitor, numarul angajatilor s-ar putea diminua cu 1.200.
“In ultimele luni, pretul aluminiului a scazut in conditiile in care economia
mondiala se indrepta spre recesiune.
Integral in Capital.

esi initial cele doua tari au dat asigurari
Uniunii Europene ca disputa lor privind livrarea de gaze
nu va afecta tarile membre ale Uniunii, guvernul rus a avertizat astazi ca livrarea de gaz catre UE ar putea fi afectata.
In urma unui noi conflict aparut intre cele doua state, Rusia a amenintat guvernul ucrainean ca incepand cu 1 ianuarie 2009 va sista livrarea de gaze din cauza faptului ca aceasta nu si-a platit datoriile catre Moscova.
In cazul in care Gazprom nu va mai incheia un nou contract cu Ucraina, este practic imposibil ca livrarile catre Uniunea Europeana sa nu fie afectate, intrucat cea mai mare parte a gazului venit de la rusi trece prin Ucraina.

ondurile structurale sunt un As in maneca Romaniei in lupta cu criza economica, insa ocuparea fortei de munca si cresterea datoriei externe vor putea pune bete in rotile economiei nationale, sunt de parere analistii.
Asul din maneca Romaniei
Fondurile structurale reprezinta Asul din maneca Romaniei in perioada crizei economice. Valoarea acestor fonduri se ridica la 39 de miliarde euro, ce trebuie cheltuite pana in anul 2013, a declarat Florin Banateanu, director KPMG.
"Din valoarea totala a fondurilor structurale, 5,77 miliarde euro
reprezinta contributia directa pe programe
de competitivitate si 15,8 miliarde euro, contributie indirecta pentru programele de dezvoltare regionala, a resurselor umane, de mediu si de transport
. La acestea se adauga ajutoarele de stat, acordate sub forma de granturi nationale pentru IMM-uri si investitiile regionale, estimate la peste un miliard euro", a explicat Banateanu, in cadrul unei dezbateri organizate de Camera
de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB).
Acesta a dat si cateva exemple privind sectoarele economiei romanesti afectate de actuala criza:
* In industria componentelor auto, fabricile Michelin - Zalau s-au inchis in decembrie 2008
* In industria chimica, combinatul Oltchim Ramnicu-Valcea a redus productia cu 20% in luna noiembrie
* In sectorul imobiliar
, tranzactiile din acest an s-au situat sub valorile inregistrate in ultimii 5 ani
* In domeniul siderurgic si metalurgic - Laminorul SA Braila si-a oprit activitatea pana in martie 2009, iar Alro Slatina a scazut productia cu 25%
* In sectorul IT, furnizorii Nokia au trimis 600 de angajati in somaj tehnic... etc.
Problema Romaniei, forta de munca
Potrivit reprezentantilor Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, piata fortei de munca va suferi schimbari importante, avand in vedere faptul ca s-au anuntat un numar de 44.000 de disponibilizari pana in aprilie 2009.
Dupa ce in primavara acestui an companiile au acuzat un grav deficit de personal calificat, primavara anului 2009 va fi dominata de preocuparea pentru pastrarea locului de munca, pe de o parte, si a resurselor umane valoroase, in ceea ce priveste angajatorii.
„Romania detine o experienta indelungata in managementul schimbarilor pe piata muncii determinate de procesele de restructurare economica si care s-au soldat, in perioada de tranzitie, cu disponibilizari masive”, au declarat reprezentantii Ministerului Muncii, in cadrul dezbaterii CCIB.

Banca
centrală a Chinei a coborât dobânda de politică monetară pentru a cincea oară în ultimele trei luni, în încercarea de a susţine cea de-a patra economie
a lumii, după ce creşterea comerţului s-a prăbuşit din cauza recesiunii din Statele Unite, Europa şi Japonia, relatează Bloomberg.
Dobânda de referinţă pentru împrumuturile pe un an va scădea de la 5,58% la 5,31%, a anunţat banca centrală pe pagina sa de internet. Dobânda la depozitele atrase va scădea cu acelaşi nivel, de la 2,52% la 2.25%. Modificările vor intra în vigoare începând de marţi.

Leul s-a apreciat în primele tranzacţii ale săptămânii cu aproximativ 2 bani, până la aproximativ 3,91 lei
/euro, într-o mişcare în ton cu evoluţia altor monede din regiune.
"Leul s-a apreciat în primele tranzacţii. A fost o ofertă
mai mare de valută încă de vineri şi se pare că şi în deschiderea şedinţei de azi (luni, n.r.) s-au simţit efectele. E posibil să fie determinată şi de venirea acasă a românilor care lucrează în străinătate, dar, pe de altă parte, şi alte monede din regiune au avut aceeaşi tendinţă", a spus, pentru NewsIn, dealerul şef al Băncii Transilvania, Ioan Bîrle.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)