Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Ne-ati scris, am sesizat autoritatile

Reprezentantii regiei de apa vor sa ne aduca in sapa de lemn. In comuna noastra, Baneasa, apa potabila este furnizata de RAJA Constanta. Cele mai multe familii din localitate, din cauza saraciei, nu si-au putut monta apometre. Asa ca platesc facturile de apa "la pausal". Asta inseamna de la 25 la 68 mc de apa pe luna pentru fiecare familie, la pretul de 9.300 lei/mc, consum stabilit "din burta" de reprezentantul RAJA. Anul acesta au fost ploi dese in localitate si gradinile au fost udate de Dumnezeu. Dar facturile de apa tot umflate au venit. Am facut sesizari la Prefectura, la Consiliul judetean, la Oficiul pentru protectia consumatorilor, dar in zadar. Nu ne baga nimeni in seama, iar regia de apa isi impune legea sa. (Consiliul parohial al Bisericii ortodoxe Baneasa, judetul Constanta). * Telefoane pentru decor. Avem in comuna 3 telefoane publice, care de la inceputul lunii octombrie nu mai functioneaza. Zilnic am anuntat serviciul de deranjamente Romtelecom Tulcea, dar degeaba. Ni se tot promite ca se rezolva, insa, pana acum, nu s-a miscat nimic. (Emilia Perfil, comuna Topolog, judetul Tulcea). * Incurcate sunt caile spre adevar. Din anul 1997 lucrez la consolidarea Manastirii Rachitoasa. In acest an s-a facut recalcularea impozitului pe venit si s-au efectuat si platile. Colegii mei de munca au primit banii, dar eu nu. Am fost la inspectorul teritorial Podu Turcului. Domnul inspector mi-a spus ca mi s-au trimis banii in alt sat, iar de acolo la banca, la Bacau. Mi s-a promis ca problema se rezolva. Nu s-a rezolvat. Am facut alte drumuri degeaba. Au trecut trei luni si suma ce mi se cuvine - 2.300.000 lei - nu am primit-o. (Costel Surugiu, comuna Rachitoasa, jud. Bacau). * La Candesti-Dambovita, furtul cailor a luat amploare. In aceasta vara, in satul nostru, Candesti, s-au furat 11 cai, dintre cei buni, fara sansa de a-i recupera. Hotii vin si ne fura animalele de la pasune ziua, iar noaptea ni le fura din grajduri. Alergam pe urmele lasate de copitele cailor furati zeci de km, dar fara rezultat. Organele de politie locale si judetene nu ne-au oferit nici un sprijin. (Istrate Anghel, comuna Candesti, sat Candesti, judetul Dambovita). * La Romtelecom, dreptatea se face numai pe jumatate. Intrucat am constatat ca in contul postului meu telefonic (668.01.12) au fost facturate convorbiri pe care nu le-am efectuat, am sesizat acest lucru, in doua randuri, Directiei de telecomunicatii Bucuresti. La inceputul lunii iulie a.c., am primit, in sfarsit, un raspuns formal, in sensul ca "nu se acorda scaderea sumelor factuare si contestate". Dupa solicitarea si primirea facturii detaliate, am facut o noua contestatie, aratand si numerele de telefon pe care nu le recunosc si pe care nu le-am contactat, eu sau vreun membru al familiei mele. De aceasta data mi s-a raspuns ca: "S-a analizat situatia reclamata... si s-a dispus scaderea sumei de 270.308 lei (cu TVA) si contravaloarea in lei a 9,52 dolari (fara TVA)...". Daca tot s-a constatat ca nu am efectuat convorbirile facturate in plus, de ce nu mi s-a scazut intreaga suma pe care am contestat-o? (Marian Cerbeanu, Calea Grivitei nr. 403, bl. R, sc. B, ap. 13, sectorul 1)

Opinii

Instanta sau comisia funciara? In loc sa se ocupe de restituirea unor terenuri conform legilor in vigoare, primarul din comuna noastra indeamna sute de cetateni sa dea in judecata institutia pe care o reprezinta. Oare aceasta sa fie calea fireasca pentru aplicarea legilor privind restituirea micilor proprietati taranesti? De ce au mai fost infiintate comisiile acelea de fond funciar care functioneaza pe langa toate primariile din tara? Cine oare ii va despagubi pe fostii proprietari sau mostenitori pentru ca n-au putut sa intre in posesia terenurilor timp de peste zece ani din cauza unor interese meschine? Aurel Caplescu, Brosteni, Mehedinti Topul coruptilorCum justifica guvernul puzderia de capuse si de miliardari aparuti peste noapte? Daca totusi ajung in tribunale, de ce nu patesc nimic? Intra pe usa din fata si ies pe usa din dos. Tot amaratii ajung sa umple puscariile. Dupa unsii tribunalelor, socotiti primii si marii corupti, urmeaza medicul si personalul sanitar. Cand ajungi pe mana astora, fara milion nu depasesti pragul usii, te trateaza ca pe o carpa. Asa ca nu mai propovaduiti internarile gratuite, ca astea-s basme pentru copii! De ce ne-am intors cu un secol in urma si ce surprize vreti sa ne mai faceti pe viitor? Ioan Buzescu, Botosani Birocratie in constituirea asociatiilor de proprietariAsociatiile de proprietari ar putea constitui o modalitate de sensibilizare a societatii civile, de implicare in problemele care intereseaza fiecare cetatean, de responsabilizare a celor doua parti contractuale: furnizor-beneficiar de servicii. De cata birocratie, necunoastere a legii si chiar rea-vointa dau dovada cei care ar trebui sa se ocupe de constituirea asociatiilor de proprietari! Asta se intampla mai ales acolo unde exista unele caste locale care domina totul, de la servicii, regii si pana la justitie. De ce le acceptati, domnilor guvernanti, numai pentru ca aduc voturi? Dumitru Cojocaru, Pascani Matematica - terapie antistresFiind profesoara de matematica, o cunostinta mi-a oferit spre studiu un joc matematic pentru copii. Jocul are un titlu provocator: "Educatie prin matematica" si a fost recent avizat de MEC. Se stie ca cele doua emisfere cerebrale umane sunt specializate astfel: emisfera stanga se ocupa de logica, de stiintele exacte, iar de activitatile intuitiv-afective se ocupa emisfera dreapta. Cercetarile recente, de specialitate, arata ca pentru o sanatate psihica durabila cele doua emisfere trebuie sa se gaseasca in echilibru. Cele sase jocuri din "Educatia prin matematica" se adreseaza in primul rand copiilor, dar si adultilor, ca terapie moderna antistres. Liliana Proda, Ploiesti

In doua vorbe

Constantin Barbu, Ianca, judetul Braila: Conflictele in legatura cu incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca sunt conflicte de drepturi si, potrivit prevederilor Legii nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, contestatia impotriva deciziei cu un astfel de obiect poate fi adresata instantei de judecata in termen de 30 de zile de la primirea ei. Traian Sandra, strada Hrisovului nr. 18, sectorul 1: La cererea dv. ati primit raspunsul legal din partea comitetului executiv al asociatiei de proprietari. Nicoleta Dumitru, Campina: In conformitate cu programul de recorelare a pensiilor, acest proces se va realiza pe o perioada de 3 ani, prin aplicare semestriala, in lunile ianuarie si iulie ale fiecarui an, incepand du luna ianuarie a anului 2002. Pensionarii inscrisi la pensie in anul 1998 vor beneficia de recorelare incepand cu anul 2003. Valeria Sandulescu, comuna Cojocna, judetul Cluj: Lamuriri in problema ce va intereseaza puteti solicita Directiei generale pentru munca si solidaritate sociala a judetului. Ioan Uisselt, Urziceni: O hotarare judecatoreasca irevocabila nu mai poate fi reexaminata pe caile ordinare de atac prevazute de lege. Ion Cojoaca, strada Episcop Vulcan nr. 26, sectorul 1: Problema la care va referiti in scrisoare o puteti rezolva cu comitetul asociatiei de proprietari. Dorina Fluture, Fagaras: Persoanele care se considera vatamate in drepturile lor prin emiterea unui certificat de mostenitor pot cere instantei judecatoresti anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii.

Vize false de sedere pentru oameni de afaceri chinezi din Complexul Europa

Un cetatean chinez a fost arestat in Capitala, dupa ce a racolat mai multi conationali, carora le-a aplicat pe pasapoarte stampile falsificate pentru prelungirea perioadei de sedere in Romania. Wang Lujun, 38 ani, primea sume cuprinse intre 2.000 si 5.000 de dolari de la chinezii fara drept de sedere in tara noastra. Clientii erau racolati prin intermediul ziarului chinezesc din Complexul Europa. El obtinea de la Oficiul National pentru Refugiati documente temporare de sedere, promitand ca le va prelungi valabilitatea pe o perioada de 1-3 ani. Actele, obtinute legal, erau valabile numai pentru 7 zile, insa stampilele lunare de prelungire a valabilitatii erau falsificate. In locuinta lui Wang, politistii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, condusa de comisarul Florentin Robescu, au descoperit mai multe stampile de prelungire a valabilitatii pasapoartelor eliberate de autoritatile chineze. Pasaportul lui Wang, Lujun avea aplicata o astfel de stampila contrafacuta. Potrivit anchetatorilor, Wang a declarat ca face parte dintr-o grupare de infractori care are ca acoperire "Federatia Oamenilor de Afaceri Chinezi in Romania", pentru a avea credibilitate in fata celor care apelau la serviciile retelei. Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti au emis, pe numele lui Wang, un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile, sub acuzatiile de inselaciune, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals si fals in declaratii. In urma cercetarilor, politistii au stabilit ca, prin facilitarea sederii ilegale in Romania, chinezii ajutati de Wang urmau sa emigreze in tari din vestul Europei. De mentionat ca primele informatii decisive pentru rezolvarea acestui caz au aparut dupa ce specialistii Biroului de prevenire si combatere a sederii ilegale din cadrul Serviciului Independent de Evidenta a Persoanei Bucuresti au depistat un chinez a carui viza de sedere fusese prelungita ilegal de catre Wang.

Doi tineri au apelat la serviciile unui... politist de frontiera

Ghinionul i-a urmarit pe doi tineri care voiau sa ajunga cu orice chip in Iugoslavia. Robert S., de 24 de ani, din Targoviste, si Vitalie M., de 19, din Republica Moldova, s-au intalnit la Portile de Fier I, dupa ce autoritatile iugoslave le-au refuzat intrarea in tara vecina. Cei doi au hotarat sa-si incerce norocul pe la Jimbolia. Afland ca autoritatile iugoslave s-ar putea sa-i refuze, tinerii au decis sa treaca ilegal frontiera. Sambata dimineata, la ora 6, cei doi au ajuns la Jimbolia si au cerut ajutor unui localnic care dadea de mancare la porci. Robert si Vitalie au intrebat pe unde e frontiera si cum ar putea sa treaca in Iugoslavia, ocolind punctul de control. Ghinionul celor doi a fost ca barbatul intrebat era un inspector de la Politia de frontiera Jimbolia. Acesta i-a rugat sa aiba putina rabdare, pana-si termina treaba in ograda, promitandu-le ca le va arata chiar el drumul. Politistul i-a dus direct la sectorul Politiei de frontiera, unde cei doi au fost predati ofiterului de serviciu. Transfugii s-au ales cu dosare penale pentru tentativa de trecere frauduloasa a frontierei de stat.

Peste o suta de romani - trimisi ilegal la munca in Anglia

Peste o suta de romani au ajuns in mod fraudulos in Regatul Unit al Marii Britanii prin intermediul unei retele de falsificatori de vize si alte documente oficiale. Gruparea de infractori actiona in zona Moldovei, de unde racola persoane care doreau sa munceasca ilegal in Marea Britanie. Intreaga operatiune s-a derulat in cursul acestui an, sub acoperirea S.C. "MINI FOR" SRL - Agentia de Turism Fortuna, din Capitala, condusa de Stignei Ileana. Politistii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog din cadrul DGCCOA au declansat o ancheta in acest caz, cinci dintre membrii gruparii fiind arestati. Potrivit politistilor, Iacob Cristian-Daniel, secretar la Casa Corpului Didactic Vaslui, se ocupa de racolarea "clientilor", care proveneau din Bacau, Iasi, Vaslui si Vrancea. Ulterior, persoanele racolate erau asigurate ca vor fi obtinute toate documentele necesare obtinerii vizei pentru Anglia. Actele erau insa falsuri, realizate cu ajutorul lui Nazarie Silviu-Ionel, patron la S.C. "Media Prest" SRL Vaslui, avand ca principal obiect de activitate "Confectionare stampile". Printre actele contrafacute se numarau: carnete de munca, adeverinte de salariat, carnete de student, contracte de inchiriere, contracte de vanzare-cumparare, extrase de cont bancar, pasapoarte turistice, documente ale unor notari publici, ale politiei de frontiera romane, ungare si austriece, ale unor banci comerciale, ale Postei Romane, ale Ministerului Muncii si Protectiei Sociale si ale mai multor firme. La falsificarea documentelor au mai participat si Serban Franka, director la Fundatia Culturala "Dimitrie Cantemir" din Vaslui, Bursuc Bogdan Cezar, patron al S.C. "Open Systems" SRL, Anicolaesei Radu, agent de paza la Muzeul Judetean Vaslui, Lovin Florin, informatician la S.C. "Open Systems", Carp Georgiana Alina, contabil la aceeasi firma, Iosub Elena, asociata la A.F. "Iosub Elena", si Porcisanu Marius Catalin, din Vaslui. Dupa falsificarea documentelor, Stignei completa cererile pentru obtinerea vizei si intocmea, fictiv, actele pentru efectuarea unei excursii in Europa. "Turistii" ar fi urmat sa viziteze si Anglia. Stignei se prezenta la Ambasada Marii Britanii, impreuna cu solicitantii de viza, la sustinerea interviului. Pentru fiecare viza, falsificatorii primeau sume cuprinse intre 2.500 si 3.000 dolari. Cea mai mare parte a banilor (85 la suta) ajungeau la Stignei, restul fiind impartiti intre Iacob si complicii sai. "Serviciile" oferite de gruparea din Vaslui nu se opreau aici. Romanii care obtinusera legal viza de intrare in Marea Britanie si ramasesera ilegal in Anglia, pentru a munci, apelau tot la ajutorul lui Stignei. Pasapoartele erau transmise in Romania prin Posta rapida, lui Iacob, care falsifica documentele cerute de ambasada. Stignei, Iacob, Porcisanu, Nazarie, Iosub si Bursuc au fost retinuti de politistii de la BCCOAB. Primii cinci au fost arestati de procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti. Membrii gruparii sunt cercetati pentru falsificare de instrumente oficiale, folosire de instrumente oficiale, fals in inscrisuri sub semnatura privata, uz de fals, tentativa la trecere ilegala a frontierei si organizare si indrumare a trecerii ilegale a frontierei de stat. Anchetatorii au dispus confiscarea mai multor bunuri folosite la falsificarea documentelor, printre care: calculatoare, imprimante, stampile, aparatura pentru confectionarea stampilelor si telefoane mobile. Potrivit sefului BCCOAB, comisarul Florentin Robescu, cercetarile continua, pentru identificarea tuturor membrilor filierei si a beneficiarilor de servicii din partea acestora.

Politist in misiune - ranit de un sot gelos

Un politist de frontiera din localitatea maramureseana Viseu de Sus a fost lovit cu cutitul, duminica, dupa ce a incercat sa aplaneze un conflict intre un sot gelos si amantul sotiei acestuia, informeaza Inspectoratul General al Politiei de Frontiera. Potrivit sursei citate, o patrula a Politiei de Frontiera aflata pe teren a intalnit un barbat care iesea alergand din curtea unei case, urmarit fiind de un altul inarmat cu doua cutite de bucatarie. Mai mult, urmaritorul ii striga barbatului ca il va omori daca il va prinde. Politistii l-au somat pe agresor sa se opreasca, iar unul dintre ei s-a interpus chiar intre el si victima. In acel moment, agresorul - furios - l-a prins pe politist de gulerul hainei, spunandu-i ca se rafuieste cu amantul sotiei, dupa ce ii surprinsese pe acestia impreuna. Insistentele politistului de a renunta la amenintari l-au infuriat si mai tare pe sotul gelos. Acesta l-a atacat cu un cutit pe politist, care a incercat sa-i pareze lovitura cu mana si a fost injunghiat de agresor in palma mainii drepte, alegandu-se cu o rana profunda. In acel moment, a intervenit si celalalt politist din patrula, reusind sa-l imobilizeze pe sotul gelos, care a fost retinut pentru 24 de ore si predat lucratorilor Politiei Viseu de Sus, pentru continuarea anchetei.

Caleidoscop

194 de masini implicate intr-un accident in lant in California Peste 40 de persoane au fost ranite, duminica, pe o autostrada din California, in urma unui accident rutier in lant in care au fost implicate 194 de vehicule. Politia locala a fost nevoita sa inchida pentru mai multe ore o portiune de trei kilometri pe autostrada 710, situata la sud de orasul Los Angeles. Se pare ca ciocnirile in lant au fost provocate de ceata deasa de pe autostrada. Un nou film cu Harry Potter - pe ecranele londonezeO multime de fani echipati cu palarii si pelerine magice s-au adunat, duminica, in fata cinematografului Odeon din Londra pentru prima proiectie oficiala a filmului "Harry Potter si Camera Secretelor", asteptand ore intregi, in ploaie, in speranta de a obtine un autograf de la actori. Primul film cu micutul magician, "Harry Potter si Piatra Filosofala", a ajuns ca incasari pe locul al doilea al tuturor timpurilor - dupa "Titanic" - cu 975 milioane de dolari. Criticii care au vizionat continuarea afirma ca noul Harry Potter este un film "cel putin la fel de bun ca primul, daca nu si mai bun", actorii joaca si mai bine, iar efectele speciale sunt "si mai speciale". Micii actori au dezmintit, cu aceasta ocazie, ca nu vor mai juca in celelalte ecranizari ale prolificei Joan K. Rowlings deoarece cresc prea repede. "E normal asa, si Harry Potter creste, iar eu cresc odata cu el", a spus Daniel Radcliffe, protagonistul lui Harry, care va incepe turnarile la filmul numarul trei, "Harry Potter - Prizonier la Azkaban" in luna martie a anului viitor. Regizorul Chris Columbus a anuntat, de altfel, ca toti cei trei copii vedeta, Daniel, Emma Watson si Rupert Grint, vor juca si in urmatoarele productii. De altfel, "mama" lui Harry Potter, scriitoarea Joan K. Rowlings, a anuntat ca va scrie sapte romane despre nazdravanul vrajitor. Deocamdata, ea a publicat doar patru, care s-au vandut cu o repeziciune uluitoare. Turc cautat de Interpol - ales deputat Elvetienii au avut supriza sa afle, ieri, ca un escroc, pe care politia din ZUrich si Interpolul il cauta cu inversunare de doi ani de zile prin toata Europa, a devenit, in urma alegerilor locale de duminica, deputat in Parlamentul turc si, prin urmare, se bucura de imunitate parlamentara. Fadil Akgunduz, in varsta de 44 de ani, fost patron al unei mici intreprinderi din ZUrich, este acuzat ca a vandut elvetienilor actiuni inexistente la o companie auto fantoma. Anuntand ca firma sa este pe cale de a produce prima masina turceasca (al carei prototip a si fost expus la Salonul Auto din ZUrich), Akgunduz a pacalit o multime de oameni vanzandu-le actiuni. Frauda se ridica la 2,4 miliarde de franci elvetieni (1,64 miliarde euro). Nu se stie cum, Fadil a fost ales deputat independent in orasul sau natal, Siirt (sud-est). Ultima sotie a lui bin Laden, arestata in YemenUltima sotie a lui Osama bin Laden, miliardarul saudit pe care Washingtonul il considera inamicul public numarul 1, a fost arestata, la sfarsitul saptamanii trecute, in Yemen, a anuntat, luni, BBC, citand surse diplomatice arabe. Amal al-Sadah, cea mai tanara dintre sotiile lui bin Laden, in varsta de circa 20 de ani, a fost arestata in casa parinteasca in localitatea Ybbe, situata la sud de capitala yemenita Sanaa. In prezent, ea este interogata de serviciile speciale din Yemen, la fel si tatal sau, care a fost, de asemenea, retinut. Potrivit surselor citate, Amal al-Sadah a fugit din Afganistan, impreuna cu fiica sa cea mai mica, Safia, in timpul bombardamentelor declansate toamna trecuta de SUA, ca riposta la atentatele de la New York si Washington din ziua de 11 septembrie 2001. Ea ar fi parasit Afganistanul la dispozitia lui bin Laden, care i-ar fi spus ca "o vreme indelungata" nu-i va da de veste, conform unor surse din cadrul serviciilor secrete yemenite. Anterior, mass-media americana anuntasera arestarea in Iran a unuia dintre fiii lui Osama bin Laden, considerat "teroristul numarul unu" din lume. Sarah Jessica Parker si-a adus baietelul acasa Diva din "Sex and the City", Sarah Jessica Parker, care a nascut saptamana trecuta un baietel sanatos si dolofan, si-a adus bebelusul acasa. Micutul a fost numit dupa bunicul sau, tatal lui Mathew Broderick (sotul Jessicai), James Wilkie Broderick. Bebelusul a fost prezentat ziaristilor adunati in fata spitalului, iar Sarah a fost mirata ca au venit in numar atat de mare. "Probabil ca ziua de azi e cam saraca in stiri", a conchis ea.

Nici macar NATO n-ar putea apara Ungaria

Ungaria este atat de deficitara in ceea ce priveste capacitatile militare si infrastructura incat nici macar statele membre ale NATO nu ar putea s-o apere, afirma ministrul ungar al Apararii, Ferenc Juhasz, intr-un interviu aparut in editia de luni a cotidianului Nepszabadsag si citat de MTI. Declaratiile ministrului ungar al Apararii apar in urma unui articol publicat saptamana trecuta de revista americana Foreign Affairs, in care sunt formulate critici fata de performantele armatei ungare, mentioneaza MTI. Potrivit lui Ferenc Juhasz, "problema fortelor armate ungare nu consta doar in dimensiunea inadecvata a arsenalului, ci exista deficiente si la nivelul organizarii, instructiei si tehnologiei militare". Ministrul Apararii considera ca fortele armate ungare sunt supradimensionate, lipsite de flexibilitate si nu dispun de unitati cu desfasurare rapida si care sa poata opera independent. In plus, "numarul militarilor care cunosc normele si standardele NATO este inca scazut", apreciaza ministrul Juhasz. Responsabilul ungar explica aceasta situatie prin faptul ca "guvernul precedent a incercat sa eludeze problema NATO, s-a limitat la a face promisiuni in ce priveste planificarea militara, iar Alianta Atlantica nu a fost suficient de ferma". Ferenc Juhasz mai precizeaza ca, desi la summitul NATO de la Praga nu se va discuta despre performanta militara a Ungariei, "actualului guvern i s-a spus, la Bruxelles, ca recomandarile primite trebuie luate in serios in viitor".

Londra mobilizeaza 10.000 de rezervisti

Marea Britanie va anunta, in aceasta saptamana, mobilizarea a aproximativ 10.000 de rezervisti, in cadrul unor exercitii de pregatire pentru un eventual conflict in Irak, a informat, luni, "Daily Telegraph". Aceasta mobilizare masiva, care va fi anuntata de ministrul britanic al Apararii, Geoff Hoon, va fi decisa in baza unui Ordin al Reginei (Queen's Order, semnat de suverana), procedura care nu a mai fost folosita de Londra dupa razboiul din Coreea. Acest ordin special ofera posibilitatea unor mobilizari masive ale rezervistilor fara limita in timp, potrivit "Daily Telegraph". Un purtator de cuvant al Ministerului Apararii (MoD) a declarat ca nu a fost luata, inca, nici o decizie in acest sens. Cu toate acestea, "Daily Telegraph" precizeaza ca toti responsabilii unitatilor respective au fost convocati, luni, la MoD pentru a fi informati in legatura cu detaliile acestei mobilizari. "Este o masura draconica", a declarat un oficial, citat de "Telegraph". "Este genul de masura care ar fi fost adoptata in cazul in care Europa era invadata de rusi", a precizat sursa citata.